NAVIGARE
CURS VALUTAR
dsl
Sănătate

Hrană pentru....creier!

...de -

Dieta influenţează sănătatea creierului şi procesele cognitive. Anumite alimente pot îmbunătăţi memoria, atenţia şi capacitatea de a învăţa, anunţă Prevention Magazine. Studiul publicat de doctorul Cynthia Green, director al programului de îmbunătăţire a memoriei de la Facultatea de Medicina din New York, recomandă peştele gras, pentru că acesta conţine Omega 3 şi substanţe nutritive. Specialiştii sunt de părere că acizii graşi ajută la transmiterea semnalelor între celulele creierului. De asemenea, salata verde, varza, conopida şi broccoli conţin antioxidanţi şi carotenoide care protejează creierul. Prin consumul de legume este încetinit procesul de îmbătrânire la nivel cerebral. Avocado, nucile şi seminţele conţin vitamina E. S-a descoperit că persoanele care consumă alimente bogate în vitamina E riscă mai puţin să se îmbolnăvească de Alzheimer. Ciocolata neagră, merele, strugurii roşii, ceapa, ceaiul şi berea conţine flavonoide care menţin de asemenea creierul în bună stare de funcţionare. Cerealele (fulgii de ovăz, tărâţe, orez brun) au un conţinut bogat în fibre şi ajută la stabilizarea glucozei în sânge. Glucoza este sursa principală de energie a creierului si de aceea este important să fie păstrat un nivel echilibrat al zaharului în corp. Dar, mai important, creierul are nevoie de apă pentru a funcţiona bine!

Articole din aceeaşi categorie:

Articole de acelaşi autor: